Cred că mulți bucureșteni de bun-simț, precum și cei pasionați de București sunt surprinși de faptul că parcul-model Ioanid nu se mai cheamă Ioanid ci Parcul Ion Voicu. Ca în multe alte situații din România post-comunistă, sub presiunea edililor locali și în dezacord cu istoria locurilor, pentru a celebra personaje mai mult sau mai puțin cunoscute sau care aveau sau nu legătură cu locurile acelea, unele denumiri geografice au fost schimbate. Parcul Ioanid este o altă victimă a politicii, ideea schimbării numelui său în Parcul Ion Voicu fiind promovată în 2003 de fiul celui omagiat, Mădălin Voicu (deputat al Partidei Romilor între 1996-2000, respectiv al PSD între 2000-2016), cu sprijinul primarului de sector (Neculai Onțanu) și a mai marilor vremii (Ion Iliescu și Adrian Năstase). Citește mai departe
Lună: martie 2016
Despre ideologie și politici de locuire în România post-decembristă
Mai mult de jumătate din viața mea este post-decembristă, dar au fost destui ani și înainte… Din acest punct de vedere apreciez că sunt dintre acei norocoși care au avut libertatea de a alege și oportunitatea de a se forma profesional în perioada de după, dar care au habar, din proprie experiență, și de ceea ce se întâmpla înainte! Au fost și bune și rele, în ambele epoci… Avantajul generației mele îl văd în șansa de a fi trăit și crescut odată cu România de după, fiind astfel contemporan conștient (chiar participant activ în unele momente și chestiuni precise…) al politicilor și măsurilor luate în diferite domenii, inclusiv locuire, în această perioadă post-decembristă. Evident că în fiecare dintre epoci, au fost măsuri al căror efecte și semnificații sociale și/sau economice nu le-am înțeles imediat, mai ales acelea care nu aveau asupra mea sau familiei mele un impact direct. Pe majoritatea însă le-am știut la timpul lor, fiind analizate critic, răstălmăcite și povestite de diverse persoane implicate. Citește mai departe
Bucureștiul este victima politicii … sau despre disfuncțiile administrative și efectele asupra dezvoltării Capitalei
În 1936 Gh. Vîrtosu , analizând particularitățile locuirii din zonele periferice și mecanismelor planificării urbane, aprecia că „Bucureştiul este o victimă a politicii”. Astfel, concluziile sale privind noile cartiere periferice rezultate din inițiative private de extindere a oraşului prin parcelări, lipsite frecvent de utilităţile necesare, evidențiau că : primăriile, în special cele din comunele suburbane, aplicau cu multă fantezie regulamentele ; conducerea primăriilor fiind de ordin politic, face din nevoia captării de simpatie a cetăţenilor tot felul de derogări, păsuiri şi îngăduinţi ; jandarmii nu sunt nici energici, nici incoruptibili, iar personalul de control este insuficient ca număr.
Lucrurile erau cu atât mai grave cu cât, spunea Gh.Vîrtosu, Capitala “reprezintă sau mai bine zis materializează cele mai înalte aspirații și cele mai permanente năzuinți ale unui neam. Căci o Capitală nu este numai o reședință regală, sediul Guvernului etc. ci locul unde cetățenii din toate părțile țării trebuie să găsească simbolul unei solidarități naționale. Ori este știut în legile urbanismului, că un oraș, cel puțin un oraș modern, care are pretențiile unui mare viitor, trebuie să se organizeze din afară înăuntru pentru a evita în viitor marile conflicte sociale care se pot ivi din insuficiența gopodăriei unui oraș cu pretenții democratice”. …Recapitulând, spunea Gh.Vîrtosu, „ne simțim îndreptățiți a ne pune următoarea întrebare care ne pare absolut logică. Ce au făcut autoritățile la București?” Citește mai departe
Despre clădirile cu risc seismic sau Bucureștiul vulnerabil în fața iminenței cutremurului… […sau nu este oare mai ieftin ca unele imobile să fie demolate, în loc să fie consolidate înainte de a le dărâma cutremurul?]
![Despre clădirile cu risc seismic sau Bucureștiul vulnerabil în fața iminenței cutremurului… […sau nu este oare mai ieftin ca unele imobile să fie demolate, în loc să fie consolidate înainte de a le dărâma cutremurul?]](http://bogdansuditu.ro/blog-wp/wp-content/uploads/2016/03/0_ac450_c96fc5c_orig-1024x674.jpg)
Cred că fiecăruia dintre noi, amintirea zilei de 4 martie 1977 ne da fiori! Prezența tot mai accentuată în discursurile publice a aspectelor legate de risc seismic și consolidare a clădirilor afectate are sens! Din păcate, foarte multe dintre discursuri sunt de formă (este la modă, dă bine să ataci această problematică, să pari interesat și la curent cu problemele cetățenilor…) și nu sunt însoțite de soluții ! În ZIUA ACEEA, toate aceste vorbe nu vor mai conta, iar când ne vom dezmetici, îl vom căuta pe acarul Păun (dar acesta va fi poate sub ruine…)!
Dezbaterile s-au accentuat în ultimele lunii, atunci când o serie de clădiri cu risc, având funcțiuni care presupun flux de persoane, au fost închise (teatre, magazine, cinematografe…)! Acțiunile în spiritul aplicării legii au deschis discuții contradictorii: pentru unii, clădirile vizate, expertizate și clasate, nu erau considerate a fi un pericol; alții însă au contestat certificările ingineresti, iar mulți alții au vorbit despre necesitatea alocării de mai mulți bani publici pentru programul de consolidări, fară a exista însă o analiză prealabilă a funcționării programului guvernamental dedicat! Citește mai departe