Graţiei verilor mei, Iulia şi Ciprian, EROII mei din Recas care în curand vor deveni părinţi, am cunoscut un sat şi o comunitate foarte interesantă din Timiş.

Sâmbăta trecută am fost invitaţi la aniversarea fiicei lor. A fost ocazie în care am cunoscut o gaşcă mare de copii de vîrste diferite – între un an si 13 ani – aflați în majoritate în sistemul de plasament în acest sat, copii isteți, bine-crescuți, plini de energie, sociabili și zglobii! Împreuna cu băieții mei și ceilalți circa 15 copii am jucat “Rațele și vânătorii”, “Prinde mâța”, și (fara succes) “Țară, țară, vrem ostași!”. A fost o după amiază reușită, o experiență de neuitat!

Despre satul Ohaba Forgaci, un sat de vreo 800 de locuitori, un știu dacă multă lume a auzit! Ce este particular în acest sat banațean, aflat la vreo 10 km de Lugoj, este structura demografică și activitatea “profesională” particulară a unei însemnate părți a locuitorilor săi. Asemenea celorlalte sate de câmpie din România, satul pierde populației tânără, îmbătrânește demografic, dar ….întinerește… grație asistenților maternali, circa 40 în tot satul, care fac prin umanitatea și implicarea lor ca viața a circa 80 de copii să fie mai frumoasă!

Demografii și geografii umaniști vizualizând doar cifrele un ar putea surprinde această anomalie statistică, în care populația vârstnică este dominantă, dar este concurată statistic de numărul în constantă creștere a copiilor din localitate.

Imaginați-vă petrecerea menționată, în care “copii din vecini” erau mulți și toti aveau un status cunoscut de fiecare dintre ei, dar care era regula, nu excepția, fapt care îi făcea să fie relaxați, liniștiți, în largul lor! Ei între ei! Noi eram intrușii! A fost una dintre acele zile mari pentru mine: mai există OAMENI!

…am discutat cu maternalii, m-au rugat să nu le spun numele, și mi-au zis că ar putea ca lucrurile să stea și mai bine pentru copii dacă ar mai avea o educatoare (sediu pentru grădiniță și școală au de la austrieci, încă din 1750) și o învățătoare, că sistemul de “simultan” practicat în aceste instituții nu este foarte eficient!

Dragi prieteni umaniști, va doresc tuturor să fi fost acolo cu mine! Cred că difuzarea succesului sistemului de plasment din acest sat + un pic de sprijin pentru obținerea posturilor de educatoare și învățătoare solicitate (…sper la un like si o acțiune de la domnul ministru Pîslaru…) vor permite ca acești copii defavorizați să se integreze în societate, fără dificultăți și fără traume!

Încă mai aud strigătele lor de bucurie, fie ei rațe sau vânători, mâțe sau ostași…