Bucureștiul meu, Date, locuri și fapte, Guvernanță urbană și teritorială

16 Februarie… și buna administrare a Bucureștiului

Aparent nicio legătură! Și, cu toate acestea, există o legătură între cele două elemente. Menționez că acest articol nu este unul de istorie, ci unul vizând gestiunea urbană bucureșteană. Nu comentez semnificațiile istorice ale momentului 16 februarie 1933, mai ales în contextul scrierii și rescrierii periodice a istoriei, fapt care mă îndeamnă la prudență în a lua o poziție “fermă” asupra evenimentelor. Citesc acum Amintirile colonelului Lăcusteanu care oferă o cu totul altă perspectivă asupra momentului revoluției de la 1848 și a eroilor săi care, ca nume de străzi dar nu numai, au traversat epocile…

Revin la 16 februarie, strada, cartierul și piața agro-alimentară și București! Sunt relicte ale perioadei anilor 50 (rămășițe ale Raionul 16 Februarie, devenit ulterior Raionul Gh. Gheorghiu-Dej, subunitate administrativă suprapusă parțial peste teritoriile de astăzi ale sectoarelor 1 și 6, de o parte și de alta a căii ferate),  dar care acum nu mai au nici semnificații ideologice și nici nu mai funcționează ca repere identitare locale sau elemente de orientare eficientă în spațiul urban. Cartierul 16 Februarie este localizat la capătul liniilor de tramvai de pe Calea Giulești, fiind numit așa mai mult de către RATB și foarte puțin de către locuitorii săi și corespunde în fapt teritoriilor fostelor cartiere Giulești Sârbi și Țigănia. Ca practică de marketing teritorial, în perioada comunistă aceste teritorii periferice și cu o istorie socială precară, au fost redenumite după evenimentul care a legitimat mișcarea comunistă prin efecte imediate (muncitori greviști împușcați) și urmări (ani grei de închisoare pentru liderii greviștilor, deveniți mai apoi lideri ai regimului comunist în România).  Strada și Piața agroalimentară 16 Februarie se află dincolo de calea ferată, în cartierul Bucureștii Noi, piața fiind elementul de orientare urbană cel mai cunoscut pentru locuitorii din zonă. Semnificațiile odonimului încep să se piardă în negura anilor…

Ce doresc să semnalez este, pe de o parte, absența unei abordări unitare și eficiente privind “mesajul” ideologic pe care îl transmite toponimia urbană, iar pe de altă parte, promovarea (involuntară) unui sistem artificial și ineficient de orientare în cadrul orașului. Cartierele pe care noile indicatoare amplasate de-a lungul arterelor de circulație din București nu au toate o istorie reală, multe dintre ele fiind creații arbitrare și temporare ale diferitelor perioade istorice recente. De ce ne ambiționăm să creăm o identitate pentru Cartierul 1 Mai, când toată lumea pentru a se orienta apelează la nume de locuri cunoscute: Piața Chibrit, Pod Constanța etc. Și de ce nu suntem coerenți în gestiunea urbană? Creăm un nume nou pentru acest cartier (1 Mai), dar schimbăm numele bulevardului-axă (din 1 Mai în Ion Mihalache, după ce mai înainte fusese Șoseaua Filantropia), denumirea mutând-o în cartierul Drumul Taberei (în locul fostei străzi a Primăverii). Apoi numim stația de metrou 1 Mai, deși Piața Chibrit sau Clăbucet sunt mai cunoscute și pot face asocierile necesare utilizatorului de transport public, așa cum a semnalat recent și Curtea de Conturi) .

Iar când se schimbă numele de străzi, recomandăm comisiei să iasă un pic din abordarea de birou în care se verifică doar listele cu denumiri așezate alfabetic și pe categorii (bulevarde, străzi, intrări etc.) și să se analizeze și localizarea, vecinătățile și caracteristicile străzii ce urmează a fi redenumite. În anii 90 au fost schimbare o serie de nume de străzi și bulevarde care nu mai corespundeau din punct de vedere ideologic! (în România doar în orașul Voluntari se mai omagiază prin numele de străzi eroii comunismului: Vasile Roaită, Constantin David, Leonte Filipescu). Cu toate acestea, în unele cazuri, fundăturile sau intrările adiacente acestora au răman neschimbate, contribuind la dificultățele de orientare în spațiul urban. Intrarea 1 Mai este în vecinătatea Bulevardului Ion Mihalache, Bulevardul Miciurin a devenit Bd. Alexandru Averescu, dar Intrarea Miciurin a supraviețuit, strada Dumitru Lemnea a redevenit Gheorghe Manu, dar denumirea Intrării Lt.Dumitru Lemnea a rămas neschimbată etc.

Menționez de asemenea faptul că sistemul de denumiri creat și utilizat de RATB și Metrorex pentru stațiile sale nu este totdeauna actualizat sau armonizat cu elementele urbane definitorii ale teritoriilor în care sunt amplasate. Astfel, lipsa de coordonare dintre serviciile de specialitate ale Primăriei Generale a Municipiului București și celelalte instituții generatoare de repere de orientare în spațiul urban, face ca teritoriul Bucureștiului să nu aibă o logică în crearea identității sale istorico-politice, geografice și culturale, respectiv crearea unui sistem eficient de orientare în spațiul urban (incluzând panouri de orientare cu conținut geografic elocvent și eficient dispuse în apropierea intersecțiilor și de-a lungul arterelor de circulație).

Intrarea V.I. Miciurin

4 comentarii

  1. Crenguța

    Salut!

    Mă bucur enorm că ți-ai reașezat prioritățile în ordinea lor firească și că găsești timp pentru ce-ți face cu adevărat plăcere. Mă bucur și mai mult pentru faptul că ai înfrânt “sistemul” și ești acolo unde trebuia să fii. De acum ne vei fi mai aproape în fiecare zi. Felicitări!

  2. Albert

    Foarte interesant, prin lecturile dvs., poate inteleg si cei responsabili de guvernanta locala, ca lucrurile necesita viziune si ca, interesul final trebuie sa-l reprezinte cetateanul, platitor de taxe si impozite.
    Si de asemenea, aceiasi responsabili, sa mai iasa si din spatele birourilor si sa mearga pe teren, ca sa inteleaga mai bine care este realitatea.

  3. Mariana Bordas

    Imi dau acum seama cat de mult mi-au lipsit “povestile” tale in toti acesti ani in care nu am mai tinut legatura 🙂

Nu se permite comentarea.