Mai mult de jumătate din viața mea este post-decembristă, dar au fost destui ani și înainte… Din acest punct de vedere apreciez că sunt dintre acei norocoși care au avut libertatea de a alege și oportunitatea de a se forma profesional în perioada de după, dar care au habar, din proprie experiență, și de ceea ce se întâmpla înainte! Au fost și bune și rele, în ambele epoci… Avantajul generației mele îl văd în șansa de a fi trăit și crescut odată cu România de după, fiind astfel contemporan conștient (chiar participant activ în unele momente și chestiuni precise…) al politicilor și măsurilor luate în diferite domenii, inclusiv locuire, în această perioadă post-decembristă. Evident că în fiecare dintre epoci, au fost măsuri al căror efecte și semnificații sociale și/sau economice nu le-am înțeles imediat, mai ales acelea care nu aveau asupra mea sau familiei mele un impact direct. Pe majoritatea însă le-am știut la timpul lor, fiind analizate critic, răstălmăcite și povestite de diverse persoane implicate.

În acest context, am auzit de la alții sau trăit evenimenetele majore ale epocii: vânzarea/cumpărarea de apartamente din blocurile comuniste de către locatari; bucuria sau supărarea celor care au plătit imediat prețul stabilit al acestor apartamente versus a celor care au plătit doi ani mai târziu după devalorizarea monedei (“un apartament la preț de TVColor”, conform unei expresii din epocă); am auzit de neajunsurile noului statut de proprietar în gestionarea relațiilor cu vecinii din bloc; am trăit crizele găsirii unei camere decente la momentul venirii mele în București; dificultățile structurale ale primului deceniu post-comunist în care lucrurile nu stăteau deloc bine în domeniul construcției de locuințe (statul nu mai avea resurse nici măcar să finaliyeye blocurile începute la sfârșitul anilor 80, iar investițiile private erau limitate și cu prețuri prohibitive) sau al închirierii de locuințe (locuințele de închiriat erau puține, ca efect al politicilor anterioare de a limita deținerea dar a unei singure locuințe per familie); al apariției de noi meserii (în 1993, fratele unui coleg de cameră din cămin Panduri, student la fizică, devenise “agent imobiliar”…câștiga bine…acum ete în America!), de noi realități economice concurențiale și noi logici de acces la locuință; am auzit discuții despre privatizare și retrocedare a caselor naționalizate, despre procese, administrație și tribunale, despre chiriași ai statului și foști proprietari etc; am asistat cu speranță și încredere la crearea ANL-ului și am contribuit la constituirea primului fond destinat demarării programelor de construcții ale acestei instituții (vă mai amintiți dosarul ANL de 5000 de lei pe care îl puteam cumpăra de la Poștă și trimite la Minister pentru a intra pe lista de prioritate acces locuință?) etc, etc, etc.

În multe dintre cazuri, evaluarea de către publicul larg a măsurilor și politicilor de locuire inițiate și puse în practică de guvernele succesive post-decembriste se făcea cu o referire nostalgică la perioada de dinainte, în care evenimentele și etapele ciclului vieții familiilor erau ordonate și coordonate de regim, dar și armonizate în raport cu nevoia de spațiu locativ a familiilor! Cum îmi place mie să spun, se ajunsese ca în mediul urban, tinerii, la 18-20 de ani (după finalizare liceu sau școală profesională, respectiv încheierea stagiului militar…fără de care în epocă nu erai bărbat!) se angajau la fabrică, la 21 de ani aveau repartizata o cameră într-un cămin de nefamiliști, la 22-23 se căsătoreau (eventual apărea și primul copil) și li se repartiza o garsonieră sau un apartament cu două camere), la 24-25 ani apartamentul era mobilat deja, la 26-27 de ani dacă erai econom aveai și un autoturism Dacia 1300, iar la 28 de ani erai deja terminat! …Terminat cu sensul de împlinit familial, profesional și material! Evident, nu toți tinerii aveau acest parcurs, dar cred că mulți din generația celor care au acum cam 50 de ani se regăsesc în exemplul meu!

Perioada post-decembristă a adus în spațiul public și în acțiunea autorităților publice noi sensuri pentru termenul “politică”. Partidele politice, zise de stânga sau de dreapta, fie că aveau sau nu o ideologie asumată, s-au succedat la guvernare și au implementat măsuri și politici de locuire. Iar în întreaga lume se știe că politicile de locuire sunt puternic încărcare de semnificații ideologice, fiind un instrument semnificativ de modelare destinelor individuale și capacitarea grupurilor și categoriilor de electorat cărora partidele se adresează. Subiectul în ansamblu este pasionant, iar exemplele de politici de locuire promovate în ultimul secol de partidele de dreapta sau cele de stânga sunt interesante.

În mod tradițional, partidele de stânga propun măsuri pentru dezvoltarea fondului de locuinţe sociale şi a programelor de subvenţionare a accesului la locuinţe închiriate, protecția chiriașilor și reglementarea pieței chiriilor etc., iar partidele de dreapta propun măsuri de acces la locuințe în proprietate, prin forme diverse de subvenţionare a creditării, vânzare a locuinţelor publice (doar atunci când necesarul de locuinţe pentru categoriile cu venituri reduse este acoperit), dereglementare a pieței chiriilor și abordare concurențială în ansamblul componentelor domeniului (construcție, reparații și modernizare, vânzare, închiriere etc.)
Vom povesti cândva despre politicile de locuire în Franța postbelică (cu Paris și Rennes ca exemple semnificative), despre modelul social al Vienei implementat imediat după primul război mondial (și de la care nu se abdică nici în prezent), despre Olanda și Amsterdam, despre Suedia, despre recentele crize și măsuri privind locuirea în metropolelel spaniole etc.

Dar noi? Pe de o parte, Uniunea Europeană şi UN-Habitat militează pentru dezvoltarea şi integrarea politicilor şi mecanismelor operaţionale privind locuirea socială, ca parte semnificativă a politicilor de locuire, indiferent de ideologia partidelor la putere, iar pe de altă parte, documentele strategice europene privind dezvoltarea urbană și teritorială durabilă includ prevederi referitoare la locuirea decentă și accesibilă, mixitatea socială, renovarea urbană, limitarea efectelor negative ale gentrificării și segregării urbane. Altfel spus, în prezent, fie dreapta sau stânga la putere, unele măsuri de protecție socială trebuie incluse în politicile de locuire implementate de guverne. Deci, în teorie, diferențele ideologice în domeniu ar cam trebui să se estompeze! Dar în practică?
În România, nu există discursuri asumate sau abordări publice diferențiate privind “ideologia” locuinţei şi locuirii. Deși discursurile și programele electorale, respectiv cele de guvernare ale partidelor sau alianțelor care s-au succedat la guvernare în ultimii 26 de ani, au fost foarte asemănătoare și nu au avut elemente de analiză specifică pentru domeniul locuirii, cu încărcătură ideologică, în perioada post-comunistă :

….cele mai de dreapta măsuri in domeniul locuirii au fost luate de guvernele zise “de stânga” (FSN…PSD & co: 1990-1996; 2000-2004; 2012-2015):
• asigurarea și încurajarea accesului la proprietate prin vânzarea locuințelor publice către chiriașii la prețuri de cost și cu credite subvenționate (Decret-lege Nr. 61 / 1990; Legea nr. 85 / 1992 );
• stimularea dezvoltării sectorului construcțiilor prin investiții publice: O.G. nr. 19 / 1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, etc.
• vânzarea catre personalul propriu a locuinţelor de serviciu aflate in administrarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională (Lege Nr. 562 / 2004) etc.

….cele mai de stânga măsuri în domeniul locuirii au fost luate de guvernele zise “de dreapta” (CDR, PNL+UDMR, PDL: 1996-2000; 2004-2012):
• operaționalizarea programului de construcții locuințe sociale cf.Legea Locuinței 114/1996
• stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuinţelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice (O.G. nr. 80 / 2001 abrogat de OUG nr. 15 din 20 martie 2013 )
• protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe (OUG nr. 40/ 1999)
• operaționalizarea programului vizand asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriasilor evacuaţi sau care urmeaza sa fie evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari (O.U.G. nr. 74/2007)

În ultimii 26 de ani, disparitățile din domeniul locuirii s-au accentuat foarte mult. Dificultățiel economice și lipsa de intervenție a autorităților publice în anumite segmente ale politicilor de locuire au accentuat problemele și au creat crize ale locuirii. Din păcate, în ideologiile partidelor politice problematica locuirii și a măsurilor adaptate este marginală și frecvent tratată subiectiv: toate partidele își propun continuarea programelor de construcții locuințe sociale și de necesitate, a locuințelor pentru tineri prin ANL, toate vor să vândă locuințele ANL, să încurajeze economisirea creditarea în orice condiții, să dea terenuri pentru tineri…pe scurt aceleași 24 de programe privind locuirea din prezent!

Ca să fie bine și să nu fie mai rău, ar trebui ca partidele să evalueze critic aceste programe, să identifice elementele de legislație specifică ce lipsește ca locuirea să fie un domeniu de interes atât economic, cât și social, să propună măsuri rafinate și diversificate în raport cu nevoile reale și capacitatea locală de a acoperi cheltuielile legate de locuire! Nu de-a valma, blocuri ANL sau de locuinte sociale în orice localitate, nu la margine și nu cu orice costuri! In prezent, spre exemplu, în cazul multor orașe mici și mijlocii este mai ieftin și mai interesant pentru economia locală să închiriezi locuințe (să subvenționezi chirii) sau să cumperi locuințe existente, în loc să construiești blocuir noi prin programe guvernamentale!

Îmi păstrez optimismul că recent inițiata Strategie Națională a Locuirii ar putea să ofere cadrul pentru soluții alternative care să aibă ca obiectiv asigurarea accesului la o locuință decentă pentru toți locuitorii României! În plus, aștept ca în acest an electoral, partidele să asume și să decline problematicile politicilor de locuire, astfel încât de la anul să nu repetăm aceleași măsuri ineficiente și lipsite de viziune economică și socială. Trăim și vedem! Să locuiți bine!…