La Strasbourg, la Ecole Nationale d’Administration am învățat că într-o guvernare modernă, puterea unui ministru nu se mai măsoară în cantitatea de fonduri publice pe care acesta o gestionează (controlează și distribuie…), ci în abilitatea sa de a construi și implementa politici publice prin care să rezolve, respectiv să dinamizeze o serie de probleme din domeniul de responsabilitate al instituției. Teorie, bună pentru guvernările moderne! La noi alta este paradigma guvernării…

În viața mea de funcționar public guvernamental am trăit momentul schimbării a 7 miniștri. Procesul are câteva elemente comune, dar și particularități induse de capacitatea și interesul miniștrilor de a face ceva, în raport de puterea coaliției politice care i-a promovat, dar mai ales de interesul și priceperea lor în domeniul de care te ocupi. Unul avea istorii profesionale în domeniu, alții s-au calificat la locul de muncă, doi dintre ei și-au delegat competențele și și-au păstrat aura titlului de ministru și “sforile” aferente, alții s-au implicat și au avut inițiative bune (chiar foarte curajoase, într-un caz), unul nu s-a implicat mai deloc  – nu avea interes sau nu avea voie (nu am înțeles exact)…

La fiecare schimbare, după o perioadă scurtă de familiarizare a noii echipe cu instituția și problemele sale, avea loc o reuniune tehnică dintre noul ministru și echipa sa cu funcționarii din minister. Unul câte unul, șefii de direcții sau servicii prezenți se prezentau pe sine și activitatea pe care o desfășoară direcția/serviciul pe care îl conduc, semnalau eventuale probleme urgente, răspundeau la eventuale întrebări adresate de noua echipă. De regulă, la sfârșitul acestei reuniuni puteai să ai o părere dacă domeniul tău de activitate este de interes pentru noul ministru, inclusiv dacă tu vei zbura din post sau nu! Modern, legal și profesionist, desigur…

Dintre toate reuniunile la care am participat, una a fost specială: a venit un domn ministru cu o aură de priceput  gospodar și fin cunoscător al administrației românești! Stătea la mijlocul mesei, având de-a dreapta și de-a stânga doi tineri colaboratori care, pe măsură ce un alt director/direcție se prezenta și analiza, îi dădeau niște fișe cu informații la mână… Treabă profesionistă, nu altceva, dar din alt domeniu …. dar de înțeles, ținând cont că ei veneau de la Interne … Gradele în sală erau în creștere….

Au ajuns la direcția din care făceam și eu parte! “Urbanism și locuire…chestiuni teoretice, fără rezultate pratice! – acesta a fost diagnosticul verdict!  Și cu toate eforturile noastre de a semnala importanța domeniului, nevoile identificate, lista de proiecte de lege înscrise în programul legislativ al Guvernului ce trebuie promovate etc, așa a rămas! Nicun interes, niciun deranj!

Și acum proba capacității și interesului profesional: analiza programelor referitoare la reabilitatea termică, respectiv a infrastructurii de termoficare! Doamna care se ocupase ani de zile de programul de reabilitare termică, care se zbătuse pentru a mobiliza și interesa responsabilii din domeniu să promoveze reglementări specifice (înainte ca Romania să fie membră UE și să fie obligată să ia aceste măsuri, înainte ca reabilitatea termică să fie laitmotiv de campanii electorale), care obținuse în numele instituției un grant internațional pentru un proiect pilot care să demonstreze efectele reabilitării etc… dar care nu avusese niciodată un program bine finanțat și susținut, dat fiind contextul economic sau limitele de interes ale unor decidenți de cel mai înalt rang, a fost porcăită în fața tuturor în cel mai josnic mod de distinsul domn ministru, concluzia fiind că “programul ăsta este un c….”.

Apoi se înfurie dom’ministru și mai tare și își demonstrează consecvența și abilitățile de administrator public: “Păi acest program trebuia să fie împreună cu programul de reabilitare a infrastructurii de termoficare care este gestionat de Ministerul Administrației și de Interne (atunci partea de AP din MDRAPul actual era la MAI)! Cum să faci eficient sistemul când programul este împărțit între două ministere, când unii reabilitează conductele termice și stațiile de termoficare și alții blocurile etc etc! Tot programul trebuia să fie aici, la Ministerul Dezvoltării!  Cine a fost acela care a separat programul și nu a înțele că trebuie să fie implementat împreună?” – tuna bunul gospodar, pe bună dreptate!… Tăcere în sală!

O tăcere apăsătoare, căci mulți dintre cei prezenți știau că ministrul de interne care insistase cu câțiva ani mai înainte ca programul să fie “spart în două” ca să aibă și el la MAI ceva cu care să atragă aleșii locali, ceva de împărțit care să îi arate puterea sa de ministru care din pixul său dă bani către autoritățile locale, era actualul ministru al dezvoltării!

Povestea mea nu are morală…. este imorală!…

Programul de reabilitare a infrastructurii de termoficare a fost un real succes: când lucrările de reabilitare a conductelor și punctelor termice au fost încheiate, majoritatea apartamentelor din orașele incluse în program erau deja deconectate de la rețeaua termică urbană  (ex. Buzău). Pe de altă parte, Programul de reabilitare termică a devenit programul-far al ministerului, prezentat cu surle și trâmbițe ca inovare de succes a distinsului ministru, cu bugete și rezultate numerice semnificative! Distinsa colegă a supraviețuit furiei profesionale, nu a mai coordonat programul și nu a primit scuzele de rigoare niciodată! Distinsul gospodar continuă să facă politică și să gestioneze cu aceleași rezultate extraordinare un partid politic în proces de scufundare!

Cât despre programele guvernamentale, urmărirea îndeplinirii obiectivelor lor sau auditarea lor, se discută în multe medii profesionale, dar nu se pune neapărat și în practică. Semn că guvernarea nu este una modernă, iar raportul dintre banii cheltuiți și situațiile rezolvate nu este un indicator prioritar!