O recentă informație de presă semnaleză că noul sediul al DNA va fi în clădirea Hotelului Triumf de la Șoseaua Kiseleff. Cum în curand accesul liber în curte va fi restricționat, am profitat să mai vad o dată parcul și clădirea de aproape, având în memoriei povestea locului!
Clădirea în care se află în prezent Hotelul Triumf a fost construită în 1937 de cătra Banca Națională pentru funcţionarii săi, blocul de locuinţe fiind destinat închirierii. Era un fel de clădire cu locuințe de serviciu care a funcționat astfel până în 1948. După naționalizarea forțelor de producție, blocul a devenit proprietate a statului, camerele fiind puse la dispoziției chiriașilor statului – dintre care o mare parte erau angajați ai Băncii -, iar o parte a fost închiriată angajaților altor instituții “cu responsabilități” în stabilitatea tânărușui stat comunist.
Clădirea a fost construită pe locul reședinței din afara oraşului a lui M.Kogălniceanu, fostă “casă de vară a lui Bărcănescu” deţinută ulterior succesiv de Nika şi Petrache Grădişteanu, familia cofetarului Capşa, Costică şi Olga Vernescu, Constantin Argetoianu, respectiv Banca Naţională. Clădirea își va schimba fucnțiunea în 1950, devenind Hotel cu circuit special (gestionat de diferite “gospodării” ale statului, printre care și RAAPPS), funcțiune pe care o deține de jure și în prezent! Unele voci mai bine informate spun cu totul altceva, dar…
(Sursa foto: Pop A., 1979)
În martie 1864, Mihail Kogălniceanu cumpăra vila Bărcănescu, casă de zid cu parter și având 8 camere, construcții precesdată de o verandă cu coloane și vestibul, situată în mahalaua Cișmeaua lui Mavrogheni. Curtea casei era un teren trapezoidal cu latura mică de 172 m la Șosea și cu baza pe strada Dosnică (devenită ulterior str.M.Kogălniceanu…iar din 1990, când denumirea de M.K a migrat în centru pentru a o înlocui pe cea a Bdului 6 Martie, strada se numește Gh.Brătianu) de 224,85 m, fiind învecinată la răsărit cu curtea avocatului Petre Grădișteanu și la apus de grădina prințului Dimitrie Ghica. În curtea împrejmuită cu gard de scânduri, o parte era destinată florilor grădinii în care se ridicau ici-colo pavilioane la modă, mici bazine cu arteziene, statui antice, fântâni cu pompă mecanică și puțuri cu roată. În latura dinspre strada Dosnică se deschidea o parcelă cu pomi și legume, trei șuri din lemn, grajdurile pentru trăsuri și cai. Nimic din aceste elemente nu se mai văd în curtea hotelului de azi!
În ultimii ani de viață, din cauza tratamentelor medicale de durată, cheltuielilor de întreținere la studii în străinătate a celor trei fii, respectiv cele pentru pensionul în care se afla fiica sa, a cheltuielilor pentru gospodăriile sale din Iași, Drânceni, Râpile, București și Constanța, dar și datorită faptului că nu era un deponent la băncile liberale, ci debitor, Mihail Kogălniceanu “a fost obligat să recurgă la împrumuturi pe termene scurte, să consimtă la arendări pe nimic, să semneze cambii și ipoteci, pe care nu reușea să le onoreze în termen” (Pop, 1979). În acest context, în 1886, la sesizarea “Societății Creditul Funciar Urban”, prezidată de liberalul Dimitrie A.Strudza, se punea în vânzare la licitație casa, terenul și grădina lui Kogălniceanu din Kiseleff 10.
Povestea mai departe o știți! Toate-s trecătoare…
Surse documentare:
Argetoianu C., 2008, Memorii.Pentru cei de mâine, Amintiri din vremea celor de ieri, vol.I-II, Editura Machiavelli, București
Minovici D., 1971, Momente din istoria unei vechi artere bucureştene : şoseaua Kiselef, Bucureşti. Materiale de istorie şi muzeografie, VIII, p.381-387
Pop A., 1979, Pe urmele lui Mihail Kogălniceanu, Edit.Sport-Turism, București
Sfinţescu C., 1933, Societatea Comunală de Locuinţe Eftine şi realizările ei, Urbanismul, X(II), nr.5-6, p.269-288.
…și foarte curând cartea mea despre locuirea în București, la Editura Compania, 2016…