Am profitat de vizita recentă la Sărata Monteoru pentru a căuta urmele fondatorului stațiunii: Grigore Monteoru. Este unul dintre personajele economice si politice foarte importante ale Buzăului (povestea sa socio-rezidențială o gasiți mai jos, extras din “Bucureștiul în locuințe și locuitori”).I-am căutat statuia…de fapt soclul statuii sale, deoarece în 1948 reprezentanții puterii populare au încercat să îl scoată din istorie și memoria colectivă, distrugând statuia, transformând conacul în sanatoriu, iar ulterior tabără de pionieri, demolând cazinoul și modificând confirgurația parcului băilor.
Soclul a supraviețuit prin minune! Eu l-am gasit grației lui Cezar Buterez (merci!)!
Grigore Constantinescu-Monteoru (1831-1898; născut Grigore Stavri – tatăl său îşi va schimba numele din Stavri în Constantinescu), om de afaceri și politician român de origine greacă provenit din familia unui luptător eterist, fost imigrant grec din Bulgaria și refugiat ulterior în România, a copilărit la Brăila pe str. Călăraşilor nr.67. Grigore Constantinescu se va căsători cu Elena Perlea, sora unui comerciant din Brăila, unul din partenerii săi de afaceri la o “găzărie” pentru lămpi cu gaz, iar după moartea acesteia, s-a căsătorit în 1867 cu Eliza Popescu, fiica pitarului Ghiţă Popa (Popescu), partener de afaceri din Lipia, de lângă Buzău. Pe pământul primit ca zestre (40 pogoane de pământ arabil în comuna Stâlpu unde, în anul 1872, Grigore Constantinescu-Monteoru va construi pe propria cheltuială, lângă fabrica sa de uleiuri minerale, gara Monteoru) sau arendate sau cumpărat de el însuși (mai ales de la moștenitorii bancherului Hagi Moscu), a descoperit petrol pe care a început să-l exploateze utilizând cele mai înaintate mijloace tehnice din acele timpuri. În câţiva ani, va ajunge proprietar al moşiei Sărata şi a altor moşii şi păduri din zona Buzăului, dar şi cel mai important proprietar de sonde din România şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai timpului. La Sarata, localitate care și-a completat numele cu acela al întemeietorului ei, Grigore Monteoru a construit între 1892-1895 ansamblul staţiunii balneare (hotel cu 50 de camere având mobilier englezesc, 45 de cabine pentru băi instalate sub camerele de hotel, ce puteau fi folosite în tot timpul anului, căzi din marmură, cabine pentru împachetările cu nămol având anexate şi duşuri cu apă minerală pentru curăţirea corpului etc.), dar şi biserică, școală primară, școală de meserii, localul primăriei, spital, farmacie, un oficiu poștal, locuințe pentru personalul angajat la sonde și la mina de petrol.
Gr.Constantinescu devine în 1870, consilier judeţean, iar ulterior deputat şi senator de Buzău în Parlamentul României, din partea Partidului Naţional Liberal. Între timp şi-a “înnobilat numele, adăugându-şi pe cel de Monteoru, împrumutat de la muntele şi satul din vecinătatea locurilor care-l procopsiseră” şi se va muta la Bucureşti. Monteoru va cumpăra în 1883 de la Nicolae Niculescu “boieri cu rang mărunt în cinul boieresc”, stâpâni ai mai multor moşii din zona Buzăului şi a Râmnicului Sărat, “omul care avea să îl introducă pe proaspătul îmbogăţit în sânul protipendadei bucureştene”, casa ridicată în 1874 de Alecu Niculescu pe terenul hotărnicit prin foia de zestre al Elenei-paharniceasa, văduva lui Hritofor Niculescu, căsătorită de-a doua cu Barbu Slătineanu pe Podul Mogoşoaiei “între zidul dumnealui vistiernicul Romanit şi uluca dumneaei Manda Kreţulescu” . Clădirea de pe Calea Victoriei nr.113 va fi renovată radical, interioarele fiind amenajate în stil eclectic francez, cu plafoane pictate în stuc, cu lambriuri din esenţe rare, scară monumentală, saloane cu oglinzi şi pereţi tapiţaţi cu mătase franţuzească etc . Casa va fi moştenită de Elena Catargi, una din fiicele lui Grigore Monteoru. În timpul primului război mondial va fi rechiziţionată şi transformată în cazinou al ofiţerilor armatei austro-ungare, apoi va fi sediul primei legaţii a Poloniei în Bucureşti, iar în 1949 va fi naţionalizată devenind – printre altele – sediu al Uniunii Scriitorilor!
