Bucureștiul meu, Guvernanță urbană și teritorială, Locuire în România

Vulnerabilitățile normative si instituționale ale Bucureștiului – între vorbe (teorie, legi…) și fapte (capacitate operațională și asumare instituțional-administrativă…)

Teoretizând despre vulnerabilități în vremuri liniștite…

Vulnerabilitatea urbană este cel mai adesea analizată doar din perspectiva pericolului de prăbușire a clădirilor la seisme. Dar vulnerabilitatea orașelor/teritoriilor nu trebuie limitată doar la această categorie de riscuri. Vulnerabilitatea este în primul rând expunerea fizică la un pericol, apoi o anumită fragilitate în raport cu acest eveniment și în cele din urmă lipsa de cunoaștere a modului în care o societate/o organizație să se comporte în caz de dezastru. Cuvântul este derivat din vulnerabilitate vulnerabilă, de la „vulnerabilis” în limba latină „vulnerare” care înseamnă „rănit”, care poate fi rănit, să fie afectat de un pericol extern. Prin extensie, este sinonim cu fragilitate în raport cu o amenințare. Utilizarea acestui concept abundă astăzi într-un număr mare de lucrări științifice, în special cu sensul de vulnerabilitate a societăților față de riscurile de origine naturală sau antropică. Studii despre vulnerabilitățile Bucureștiului, științifice dar accesibile publicului,  argumentate statistic și însoțite de hărți relevante, au scris printre alții, Iuliana Armaș și colab., dar și Samuel Rufat ș.a.

Vulnerabilitatea instituțională traduce capacitatea de răspuns a instituțiilor la criză. Altfel spus, abilitatea instituțiilor publice responsabile de a anticipa și acționa pentru controlul și reducerea vulnerabilităților identificate în spațiul urban, respectiv capacitatea de a reacționa eficient în momentul producerii accidentelor. Vulnerabilitatea instituțională este asociată vulnerabilității  umane sau sociale, fiind un factor indirect al acesteia din urmă. În fapt, vom considera vulnerabilă instituțional o administrației publică ale căror instituții și structuri nu sunt pregătite să reacționeze cu eficacitate sau nu au personal pregătit și suficient pentru reacții rapide și coerente sau un au mijloacele materiale, inclusiv soluții de cazare de urgență, pentru a sprijini populația afectată de catastrofă. Absența unora dintre eleméntele menționate se pot constitui în factori de vulnerabilitate care pot contribui la accentuarea crizelor umanitare și socio-economice și nu la soluționarea acestora, în cazul producerii catastrofelor sau accidentelor.

Întrucât organizarea administrației, a instituțiilor și relațiilor / intervențiilor în comunitate pentru reducerea riscurilor și diminuarea vulnerabilităților urbane se bazează pe un cadru legislativ eficace, coerent și acoperitor, orice neclaritate sau absență de normă juridică va produce sau va contribui la vulnerabilitatea instituțională a orașelor/teritoriilor. Tocmai de aceea, apreciem că reducerea riscurilor naturale și antropice, respectiv creșterea capacității de a interveni a autorităților publice pentru diminuarea vulnerabilității orașelor, nu se poate face fără un cadru legislativ ferm și coerent, respectiv fără instituții care să fie eficiente și să își îndeplinească responsabilitățile stabilite de lege. În mod contrar, o legislației incoerentă, respectiv instituții și administrații care nu își îndeplinesc responsabilitrățile stabilite de lege, vor contribui la accentuarea vulnerabilității orașelor/teritoriilor.

 Câteva dintre vorbele scrise sau normele juridice care ar trebui să contribuie la limitarea  vulnerabilității Bucureștiului

Legislația României aplicabilă surselor de risc și soluționării vulnerabilităților nu este fară de reproș: ba planificarea urbană/teritorială și regulile privind administrarea condominiilor sunt domeniu de lege ordinară ce trebuie să se supună protecției organice a legislației proprietății, ba normele instituite pentru reducerea riscului nu oferă soluții alternative eficiente și clare pentru persoanele vizate (ex. consolidare cu proprietarii în casă sau cu relocarea lor în cvasi-absentele locuințe de necesitate…) etc. Dar cu toate acestea nu putem spune că legiuitorul nu a căutat soluții, atât pentru a crea cadrul de intervenție în zonele urbane de risc, cât și pentru a mobiliza actorii publici și privați, respectiv resursele financiare necesare pentru intervenții țintite eficiente. Nu voi vorbi despre legislația privind reducerea riscului seismic, ci despre alte acte normative care au prevederi specifice complementare.

În conformitate cu prevederile Legii nr.153/2011 privind masuri de crestere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor (“Legea fațadelor”) “deţinătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei şi/sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane… sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor”, iar “autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a elabora, organiza, monitoriza şi controla realizarea programelor multianuale privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor prin reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora, în concordanţă cu planurile de urbanism şi regulamentele locale aferente, aprobate în condiţiile legii” (art.1).  Legea nu se aplică pentru clădirile expertizate tehnic şi încadrate, în condiţiile legii, în clasa I de risc seismic, deoarece proprietarii acestora sunt obligaţi de celelalte legi să acţioneze pentru executarea lucrărilor de intervenţie privind reducerea riscului seismic al clădirilor.

Prin Legea nr. 185 / 2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicítate este interzisă amplasarea mijloacelor de publicítate pe monumentele istorice, cu excepţia firmelor care anunţă activitatea ce se desfăşoară în interiorul clădirii şi a mesh-urilor amplasate pe perioada efectuării lucrărilor de consolidare/ restaurare în condiţiile prezentei legi, respectiv pe clădirile aflate în stare avansată de deteriorare, în situaţia în care amplasarea mijlocului de publicitate afectează structura de rezistenţă şi/sau stabilitatea şi integritatea elementelor constructive şi decorative ale anvelopei clădirii (art.15). Ați văzut cum arată zona construită protejată Magheru – Bălcescu ? Bulevardul este plin de clădiri vechi degradate, multe dintre ele monumente istorice, dar care sunt utilizate ilegal ca structuri-suport pentru mijloace de publicitate de mare suprafață!

Seria de acte normative prin care se crează cadrul de intervenție / coerciție pentru ameliorarea calității fondului construit și reducerii vulnerabilităților urbane este completat și de Legea nr. 230 / 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari care stipulează că veniturile obţinute din exploatarea proprietăţii comune aparţin asociaţiei de proprietari. Aceste venituri alimentează fondurile speciale ale asociaţiei de proprietari pentru reparaţii şi investiţii cu privire la proprietatea comună şi nu se plătesc proprietarilor. Lista acestor venituri, precum şi cheltuielile aferente lor sunt prezentate semestrial într-un raport afişat la avizierul asociaţiei de proprietari. (art.13). Legea este clară: neluarea de către proprietari, de către asociaţia de proprietari sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă a clădirii şi a instalaţiilor comune aferente pe toată durata existenţei acestora este contravenție, iar constatarea contravenţiilor, făcută la sesizarea oricărei persoane interesate, precum şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare se fac de către persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, de primari sau de împuterniciţii acestora (art.56).

Iar enumerarea actelor normative care instituie măsuri care ar trebui să contribuie la reducerea vulnerabilităților ar putea continua…

 Despre efectele neîndeplinirii responsabilităților și neaplicării legii sau despre accentuarea riscurilor ca urmare a vulnerabilităților instituționale bucureștene

Referitor la “Legea Fațadelor”, aflăm dintr-un interviu acordat de arhitectul-șef al Capitalei în 2015 că Primaria Capitalei a inventariat 2.208 de clădirile dărăpănate din centrul Capitalei și a reușit să identifice proprietarii acestora. O parte dintre proprietari au fost deja notificați, însă municipalitatea nu poate înainta în aplicarea prevederilor legii deoarece nu a aprobat regulamentul în baza căruia să se facă lucrările. Aparent s-a împotmolit într-un aviz al Ministerului Culturii. Acest regulament trebuia aprobat încă din octombrie 2011, iar clădirile vizate trebuiau reparate, fie de proprietari, fie de autoritati, până în 2013. Față de momentul interviului și raportului menționat, nu pare să de fi schimbat nimic!

În conformitate cu Legea nr. 185 / 2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicítate, după 1 octombrie 2015 ar fi trebuit să nu mai vedem învelite în pânze imense de publicitate, monumente istorice sau alte clădiri din zonele construite protejate, așa cum este Bulevardul Magheru-Bălcescu. Dar întrucât  ISC și Primarul General al Municipiului București nu îndeplinesc prevederile legale, le vedem parazitând și astăzi peisajul urban, monumentele istorice și bugetul de stat ! Ilegalități care se constituie în vulnerabilități instituționale grave!

 În februarie 2016 prin intermediul www.romaniacurata.ro/ia-statul-la-intrebari au fost trimise către Inspectoratul de Stat în Construcții și către Locală a Municipiului București  (instituții cu rol de control în urbanism și construcții, inclusiv panotaj publicitar, cf. Legii nr. 50/1991, Legii 350/2001, Legii nr.185/2013, respectiv Legii 155/2010) două solicitări de informații privind numărul contravențiilor constatate (cf. art.51 alin3) în Municipiul Bucuresti (cu solicitare detaliere pentru perimetrul  Bd. Gh.Magheru si Bd.Nicolae Balcescu – zonă construită protejată, cuprinzând și numeroase monumente istorice de clasa A sau B), detaliat pe sectoare și fapte contavenționale (cf. art.49, alin.1, lit a-o), numărul constatărilor de mijloace de publicitate amplasate fără proiect tehnic ori pe baza unor autorizaţii nelegal emise (cf. art.51, alin4), numarul de adrese de aducere la cunoştinţa autorităţilor administraţiei publice locale (Primariei generale a Municipiului Bucuresti, in acest caz) cu privire la controalele efectuate de I.S.C. si a constatările şi măsurile dispuse de ISC (cf. art.51, alin5), cuantumul contraventiilor aplicate, în cazul contravenţiilor constatate de către personalul împuternicit din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (cf.Art.51 alin.6 lit.a), detaliat pe sectoare si fapte contaventionale (cf. art.49, alin.1, lit a-o). Poliția Locală a Municipiului București nu a răspuns solicitării  nici până astăzi, iar Inspectoratul de Stat în Construcții a spus că deși legea îi dă anumite sarcini și responsabilități, nu a făcut niciun control în perioada trecută de la intrarea în vigore a termenului prorogat al legii (1 octombriei 2015), dată de la care, oficial, orice mijloc de publicitate amplasat în spațiul public care nu este amplasat conform prevederilor legale și regulamentului local de publicitate, devine ilegal! Și, din nou, nu am văzut nimic schimbându-se de atunci! Panourile și meshurile abundă, clădirile se degradează, funcționarii I.S.C. stau iresponsabil de liniștiți în birourile lor situate într-o clădire de sticlă și oțel realizată prin derogare urbanistică, iar Bucureștiul se vulnerabilizează cu fiecare zi trecută!

În privința prevederilor privind veniturile obținute de asociațiile de proprietari, spre exemplu din închirierea fațadelor pentru amplasarea mijloacelor de publicitate,  în conformitate cu Legea nr. 230 / 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari , ați auzit de vreun audit al instituțiilor menționate care să cuantifice măsurile luate sau care să demonstreze cum veniturile respective au contribuit la renovarea condominiilor respective, la ameliorarea calității clădirilor și/sau reducerii vulnerabilității urbane? Nici eu! Președinții de asociații, respectiv administratorii de condominii vorbesc despre atitudinile imperative ale proprietarilor de a primi banii obținuți din publicitate sau din închirierea teraselor pe care sunt antene GSM. Despre obligațiile legii, despre prevederile constructive ale acestora sau despre faptul că proprietatea impune și oblifgații nu numai drepturi, nu vorbește nimeni! Nu încă!…

În loc de concluzii sau ce vom spune atunci când va fi  prea târziu

În cazurile menționate,  Bucureștiul devine țintă de vulnerabilitate instituțională, nu normativă! Se simte cumva ISC o instituției care, prin nerespectarea legii și neasumarea responsabilităților stabilite de lege, contribuie la creșterea vulnerabilității orașului și bucureștenilor? Asumă oare doamna Primar General a Municipiului București și domnii primari de sectoare bucureștene faptul că neîndeplinirea responsabilităților legale și trenarea aplicării măsurilor legale (sau promise) vor avea efecte nefaste pentru viața orașului și locuitorilor săi?  Simt oare primarii de sectoare și legiuitorii responsabilitatea contribuției lor la vulnerabilizarea Bucureștiului atunci când nu clarifică atributele sectoarelor în raport cu cele ale PMB, respectiv atunci când cheltuiesc sume importante pentru a crea (surprinzător este că este …legal, dar nu și eficient sau rațional) cele 6 strategii de dezvoltare a sectoarelor orașului, strategii care nu au însă nicio legatură cu direcțiile strategice de dezvoltare a Municipiului București? Sau atunci când problematicii riscului seismic îi sunt afectați 2 funcționari în MDRAP și 4 în PMB, deranjează pe cineva?  Sau că promisa Autoritate Metropolitană pentru Diminuarea Riscului Seismic promisă cu multe luni în urmă de doamna primar general nu este încă operațională și nici nu știm ce vrea să fie sau cu ce se va ocupa concret? Nu aștept răspuns! Nici acum și nici mai târziu, atunci când oricum va fi prea târziu! Dar sper ca aceste rânduri să fie citite de cei responsabili și să îi determine să se revolte împotriva nepăsării lor!

Este o vorbă cunoscută: nu de legi ducem lipsă, ci de măsuri aplicate și responsabilități asumate și corent implementate pentru ca Bucureștiul să nu mai fie atât de vulnerabil în fața riscurilor de toate naturile, în primul rând a celor de natură seismică. Gh. Vîrtosu (1936) aprecia că „Bucureştiul este o victimă a politicii” : primăriile… aplicau cu multă fantezie regulamentele ; conducerea primăriilor fiind de ordin politic, face din nevoia captării de simpatie a cetăţenilor tot felul de derogări, păsuiri şi îngăduinţi ; jandarmii nu sunt nici energici, nici incoruptibili, iar personalul de control este insuficient ca număr. « Lipsa de autoritate rămâne însă aici ca şi în alte domenii de organizare a capitalei un punct nevralgic în deosebi de dureros », iar în cele mai multe cazuri « cetăţeanul nostru în loc de a fi considerat un om care trebuie educat şi forţat să se supuie  unor legi, unor regulamente, şi unor uzanţe de care tot el să tragă folosinţă, cetăţeanul nostru este considerat un alegător care trebuieşte menajat » uitându-se că « organizarea unui oraş este un act continu de autoritate ».

În contextul dezbaterii, subliniem faptul că lipsa de asumare a responsabilităților de către autoritățile publice responsabile  nu diminuează vulnerabilitățile urbane, iar neaplicarea legii de către acestea nu le (ne) va absolvi de efectele sale ! Vulnerabilitatea Bucureștiului se accentuează însă cu fiecare zi trecută ! Iar într-o zi, aceste texte nu vor mai fi de folos nimănui. Va fi prea târziu! Tic-tac! Tic-tac!!!…

(publicat în volumul „București oraș vulnerabil”, 2017)